Umiditatea și mucegaiul reprezintă o problemă comună cu care mulți oameni se confruntă în casele lor. Petele negre și verzui de pe pereți nu doar că sunt inestetice, dar pot fi și dăunătoare pentru sănătate. Cu toate acestea, există soluții eficiente pentru a scăpa de mucegai și pentru a preveni apariția lui. În acest articol, vei afla tot ce trebuie să știi despre cum să scoți mucegaiul de pe pereți și cum să previi formarea lui.
Ce este mucegaiul și de ce apare în casă?
Mucegaiul este format din ciuperci microscopice care se dezvoltă prin intermediul sporilor și apare în zonele cu umiditate ridicată. Acesta poate apărea atât în interiorul locuinței, cât și la exterior. Umiditatea ridicată favorizează atât apariția ciupercilor microscopice, cât și dezvoltarea lor. Cele mai des întâlnite tipuri de mucegai de interior sunt Penicillium, Cladosporium, Alternaria și Aspergillus. Acestea sunt diferite de cele prezente pe alimente. Sporii de mucegai pot pătrunde în casă prin aer, dar și prin sistemele de încălzire și ventilare. Suprafețele care sunt cel mai frecvent afectate sunt bucătăria, baia și balconul, dar mucegaiul poate apărea și în alte camere, în cazul în care există probleme cu infiltrarea apei din exteriorul casei sau din apartament. Pentru a rezolva sau preveni infiltrarea apei, este recomandat să izolezi temelia casei vechi sau în construcție și să hidroizolezi corect acoperișul.
Mucegaiul poate apărea și se poate dezvolta pe suprafețele din lemn. De asemenea, poate deteriora vopselele sau adezivii, motiv pentru care mucegaiul este adesea întâlnit pe pereții casei.
Factori care favorizează apariția și dezvoltarea mucegaiului
Principalii factori care favorizează apariția și dezvoltarea mucegaiului sunt umiditatea, căldura și lipsa unei izolații adecvate.
- Mediu cald și umed: umiditatea și căldura din interior favorizează apariția mucegaiului, în special în sezonul rece, datorită diferențelor mari de temperatură.
- Formarea condensului: o izolație necorespunzătoare a pereților va bloca transferul umidității din interior spre exterior și va favoriza formarea condensului, mediul propice dezvoltării mucegaiului.
- Infiltrarea apei: dacă hidroizolarea este efectuată cu materiale de slabă calitate, pot apărea infiltrări de apă în pereții interiori ai casei. Este recomandat ca aceste lucrări să fie efectuate de către un profesionist pentru a evita apariția mucegaiului în timp.
Unde apare, de obicei, mucegaiul în casă?
Există anumite zone din locuință care necesită o atenție deosebită în ceea ce privește tratarea și prevenirea mucegaiului pe pereți și tavane. Iată câteva dintre aceste zone:
În baie
- Zona cabinei de duș și a căzii: plăcile ceramice din jurul faianței și a căzii sunt locurile în care mucegaiul apare cel mai frecvent. Verifică și perdeaua de la duș sau cadă, precum și zona din jurul robinetelor și a dușului.
- Suprafața chiuvetei și a vasului de toaletă, gresia și faianța din jurul acestora, spațiul de sub chiuvetă (unde depozitezi produsele pentru curățenie) și toate țevile.
- Pereții, podelele și covorașele din baie.
În bucătărie
- Interiorul, pe suprafața sau sub chiuveta de bucătărie.
- În frigider (inclusiv tava de picurare și dozatorul de apă/gheață), în spatele frigiderului și în cămară.
- În cuptorul cu microunde și cuptorul clasic, precum și în spatele acestora.
- În jurul ferestrelor și pervazurilor.
În dormitor
- Pe salteaua patului.
- În jurul ferestrelor și pervazurilor.
- Aerisirile aparatului de aer condiționat.
În sufragerie sau living
- Pe canapele și perdele.
- În zona șemineului.
- În jurul ferestrelor și pervazurilor.
În pod
- Pe tavan/acoperiș, din cauza unor eventuale scurgeri.
- În jurul oricărei aerisiri care provine de la bucătărie sau baie.
- În zona boilereului și a cazanelor pentru calorifere.
- În izolația termică.
Acestea sunt doar câteva dintre zonele în care mucegaiul poate apărea. Nu există mediu care să fie în totalitate lipsit de mucegai, iar sporii de mucegai nu sunt în mod normal vizibili cu ochiul liber. Aceștia se vor dezvolta și vor capătă aspectul neplăcut al petelor inestetice și închise la culoare de pe pereți atunci când intră în contact cu apă și umiditate.
Un miros specific, asemănător cu cel de pământ umed, poate indica prezența mucegaiului, în special în zonele mai puțin vizibile, cum ar fi în spatele mobilei sau sub parchet.
Metode eficiente pentru a scăpa de mucegaiul din casă
Pentru mucegaiul deja format pe pereți sau în alte zone din locuință, există mai multe soluții practice care te vor ajuta să îndepărtezi cu succes aceste pete inestetice și dăunătoare. Iată câteva dintre aceste soluții:
Ce se curăță mucegaiul de pe pereți?
Poți folosi soluții antimucegai din comerț sau preparate acasă. În supermarketuri sau în magazine specializate vei găsi o varietate de produse pentru îndepărtarea mucegaiului de pe pereți și curățarea mucegaiului de pe mobilă.
Pentru pereții albi, poți opta, însă, și pentru prepararea unei soluții acasă, cu următoarele ingrediente: un pahar de apă și unul de oțet, sucul de la o lămâie, două linguri de bicarbonat de sodiu și una de apă oxigenată. Amestecă ingredientele într-o sticlă cu pulverizator și lasă să acționeze pe zona cu mucegai între două și patru ore!
În momentul în care îndepărtezi mucegaiul, ține minte să te protejezi și să eviți inhalarea acestuia! Este recomandat să folosești o mască pentru față și mănuși de plastic.
Cum să scapi de mucegaiul din baie sau bucătărie?
Mucegaiul iubește umiditatea, iar un mediu în care umiditatea aerului depășește 80% crește semnificativ șansele de apariție a acestuia. Cea mai utilă soluție este utilizarea unui dezumidificator.
În plus, dacă te-ai mai confruntat în trecut cu problema mucegaiului, alegerea unui dezumidificator este remediu ideal împotriva reapariției lui.
Cum scapi de igrasie și de mucegaiul din spatele mobilei?
Printre cele mai eficiente soluții pentru eliminarea igrasiei și mucegaiului din spatele mobilei sunt:
- Folosirea unui dezumidificator, pentru a controla nivelul de umiditate din încăpere.
- Hidroizolarea locuinței și izolarea termică a pereților, pentru a preveni infiltrările de apă și condensul.
- Asigurarea unui spațiu suficient de mare între perete și mobilă, pentru a permite ventilarea și eliminarea umezelii.
Cum poți preveni apariția mucegaiului?
Cea mai bună soluție împotriva mucegaiului este prevenirea acestuia. Mucegaiul nu trebuie neglijat, iar tu trebuie să faci tot posibilul pentru a împiedica apariția lui în locuință. Iată câteva metode simple prin care îți poți feri casa de această problemă:
- Aerisește camerele: este indicat să aerisești încăperile cel puțin de două ori pe zi pentru a elimina umezeala acumulată în interiorul locuinței. Baia este unul dintre locurile predispuse apariției mucegaiului din cauza umidității crescute, așa că după fiecare duș este recomandat să lași fereastra deschisă sau, după caz, să pornești ventilarea pentru câteva minute.
- Controlează umiditatea: umiditatea poate fi ținută sub control cu ajutorul unui higrometru de cameră care indică nivelul umidității. Valoarea recomandată a umidității trebuie să fie între 30% și 50%, mai scăzută vara și mai ridicată în perioada iernii. Poți ține umiditatea sub control și în același timp să-ți înviori locuința cu plante care absorb umiditatea, cum ar fi feriga, iedera sau chamaedorea (palmierul pitic).
- Hidroizolarea: dacă hidroizolarea este efectuată corect, poate preveni apariția mucegaiului în interiorul locuinței. Există numeroase tipuri de materiale care sunt folosite pentru hidroizolare, cum ar fi membranele bituminoase aplicate peste un strat termoizolant de vată bazaltică, și este recomandat ca această lucrare să fie efectuată de către un specialist pentru a preveni infiltrarea apei prin pereți. Rezultatul va fi o izolație interioară antimucegai.
- Nu usca rufele în interior: evaporarea apei în interiorul locuinței va crește nivelul de umiditate. Este indicat să usuci rufele într-un spațiu deschis sau bine ventilat.
- Aplică soluție antimucegai înainte de zugrăvit: amorsele cu rezistență la mucegai pot fi utilizate în special pentru spațiile expuse la umezeală, atât în interiorul locuinței, cât și la exterior.
- Utilizează vopsea antimucegai: o soluție la îndemână este vopseaua antimucegai, care poate fi folosită în încăperi cu umiditate ridicată. Dacă ai posibilitatea să-ți amenajezi singur locuința sau să renovezi, poți folosi această vopsea pentru a preveni formarea mucegaiului.
- Batoane congelate: o soluție modernă împotriva mucegaiului este utilizarea acestor batoane congelate. Cum procedezi? Trebuie să faci găuri în perete, la o distanță de 11 cm, cât mai aproape de fundația casei. Adâncimea găurilor trebuie să fie mai mică decât grosimea pereților cu 2,5 cm. Trebuie să introduci batoanele în prealabil în congelator, apoi în găurile din perete. După topirea primului rând de batoane, trebuie să repeți această operațiune de încă trei ori, apoi poți tencui peretele. Durata de viață a tratamentului este de 25 de ani.
- Soluția electro-cibernetică: este ultimul trend în materie de prevenire a mucegaiului. Sistemul electro-cibernetic este compus dintr-un aparat care se montează pe peretele camerei, cu patru șuruburi. Prin impulsuri electromagnetice de undă lungă, acest aparat alungă igrasia pe o rază de 12 metri. Aparatul are un consum energetic redus și este eficient în prevenirea mucegaiului pe o durată de 20 de ani.
Acestea sunt doar câteva dintre soluțiile eficiente pentru a scăpa de mucegaiul din casă și pentru a preveni apariția lui. Este important să cunoști măsurile de prevenție și să elimini factorii care favorizează apariția mucegaiului. De la soluțiile tradiționale până la cele mai moderne dintre ele, ai la îndemână cele mai eficiente metode care te ajută să scapi de mucegaiul inestetic din locuința ta și dăunător sănătății tale.