Am pus primul rând de laurocireș la gard, convins că scap de vecinii curioși și de praful din stradă, fără să mai văd tuia uscat prin cartier. Primele ierni m-au trezit rapid la realitate. În rândurile de mai jos îți povestesc cum am plantat, ce a mers și ce întreținere îi trebuie ca să arate bine ani la rând.

De ce m-am încăpățânat să pun gardul verde din laurocireș

Eu am vrut un „gard viu” care să arate bine și iarna, nu doar din mai până în octombrie. Tuia nu mă mai convingea, așa că am ajuns la laurocireș (Prunus laurocerasus), un arbust veșnic verde, cu frunze mari, lucioase.

M-au cucerit trei lucruri: e dens, ține bine privirile la distanță, suportă tunderi repetate și nu lasă frunzele iarna. În plus, față de tuia, dacă se usucă o plantă, poți s-o înlocuiești și gardul nu arată imediat „ciuntit”.

Curtea mea e într-o zonă cu ierni până pe la -15 grade și veri uscate. Solul e un lut destul de greu, dar l-am mai „îndulcit” în ani cu compost și frunze. Din ce am citit și ce am văzut la alții, arbustul ăsta merge bine în multe zone din România, atâta timp cât nu stă cu rădăcina în apă și nu-l pui în soare nemilos, bătut de vânt, fără niciun fel de protecție.

Am ales plante la ghiveci, de 60-80 cm înălțime. Sunt mai scumpe decât răsadurile mici, dar prind repede conturul de gard. Pentru un rând de vreo 10 metri am luat 14 bucăți, la distanță de cam 70 cm între ele, să se unească în câțiva ani.

Cum am plantat și ce a mers la arbustul ăsta veșnic verde

Am plantat toamna, pe la sfârșit de octombrie, când pământul era încă lucrabil, dar nu mai era arșiță. Am avut și plantări de primăvară la vecini, sincer, cele de toamnă au pornit mai bine: au timp să își așeze rădăcina fără stres de caniculă.

Ce mi-a trebuit la plantare

  • cazma și o lopată mai îngustă pentru gropi
  • o sfoară întinsă ca să iasă rândul drept
  • pământ bun sau compost de grădină
  • mulci (scoarță mărunțită sau frunze uscate)
  • o stropitoare sau furtun pentru udat

Am săpat un șanț continuu, nu gropi separate, cam de două ori mai lat decât ghivecele. Solul scos de jos, mai cleios, l-am pus deoparte, iar în zona din jurul rădăcinilor am amestecat pământ bun cu partea superioară, mai afânată.

Un detaliu care contează mult: nu îngropa gâtul plantei mai adânc decât stătea în ghiveci. La primele două bucăți am greșit și le-am băgat prea jos; pământul s-a tasat, iar ele au stat cu baza mereu umedă și au pornit mai greu.

După așezare, am călcat ușor pământul în jur, doar cât să nu rămână goluri de aer. Apoi am udat bine tot șanțul până s-a „așezat” și am completat unde a mai fost nevoie. La final am pus un strat de mulci de 4-5 cm, să țină umezeala și să nu sară pământ pe frunze la ploaie.

Unde l-am așezat în curte

Gardul meu lung e pe latura cu soare de dimineață și umbră ușoară după-amiaza, ceea ce pentru arbustul ăsta e cam ideal. Din ce am văzut, în plin soare de la prânz până seara, mai ales lângă gard metalic sau beton care radiază căldura, frunzele pot să se ardă la vârfuri, mai ales în primele veri.

Nu îl planta în bălți de apă. Dacă ai zonă unde stă apa după ploaie, mai bine îl ridici un pic pe un mic dig de pământ sau îl muți într-o porțiune cu drenaj mai bun. Rădăcina nu suportă apa stătută, putrezește repede.

Greșeala cu soarele și vântul care mi-a prăjit jumătate de rând

Greșeala mea mare a fost la capătul rândului, unde gardul face colț și bate vântul iarna direct din câmp. Vara, nu părea o problemă. Dar în prima iarnă, cu zăpadă puțină și soare rece de ianuarie, jumătate de rând s-a „ars”.

Nu au înghețat propriu-zis, ci li s-au uscat frunzele de la vântul rece și soarele care le deshidrata când pământul era înghețat. Vârfurile au devenit maro, frunzele păreau arse de flacără. M-am panicat, am crezut că le-am pierdut.

Am tăiat în primăvară toate vârfurile uscate, până la lemn verde, și am corectat două lucruri. Întâi, în noiembrie le-am dat o udare bună, ca să nu intre în iarnă pe uscat. Apoi, în zona expusă, am pus un fel de paravânt din plasă de umbrire prinsă de câțiva țăruși, ca să mai rupă curentul rece. De atunci, arsurile s-au redus mult.

Tot la capitolul greșeli pun și apa de la fântână, foarte calcaroasă. Pe câteva plante frunzele s-au pătat gălbui între nervuri. Am schimbat, pe cât am putut, cu apă de ploaie și am mai adăugat compost la bază. Nu s-a rezolvat peste noapte, dar noile frunze au ieșit mai sănătoase.

Cum îngrijesc acum gardul de laurocireș, pe anotimpuri

Îngrijirea nu e grea, dar cere un pic de ritm. Primele două veri sunt cele mai importante. Atunci am udat la 3-4 zile în perioadele fără ploi, câte o găleată la fiecare plantă, direct la bază. Acum, după câțiva ani, ud doar când se anunță caniculă prelungită.

Primăvara, când pornesc frunzele noi, pun la fiecare tufă un strat nou de compost sau pământ de grădină bine descompus și completez mulciul. Din când în când am folosit și îngrășământ granular pentru arbuști ornamentali, dar fără să exagerez, o dată pe sezon.

La tundere, m-am învățat să nu mă mai grăbesc de la primele zile calde. Dacă tai prea devreme și vine un îngheț târziu, vârfurile nou crescute se pot arde. Acum tund o dată în mai-iunie, când trec și eventualele flori, dacă e nevoie, mai corectez ușor în august ca să păstrez forma.

Un meseriaș mi-a spus odată să nu tai niciodată până la lemn complet gol pe toată latura, ci să las mereu frunze pe fiecare ramură, ca să aibă de unde rebrota. Într-un an, m-am entuziasmat cu foarfeca electrică și am lăsat o bucată cam „chelă”; i-a luat doi ani să își revină la aceeași densitate.

La boli, la mine au apărut câteva frunze cu găurele, semn clasic de ciuruire (o boală fungică). Am strâns frunzele căzute și le-am aruncat, nu le-am lăsat în mulci, și am aerisit un pic tufele prin tăieri. Dacă problema se extinde, cel mai bine este să întrebi la o fitofarmacie ce fungicid se potrivește pentru situația ta și să respecți eticheta produsului.

Și încă un lucru important: frunzele și fructele sunt toxice dacă sunt ingerate, atât pentru copii, cât și pentru câini sau pisici. Eu am pus gardul la distanță de locul de joacă și nu las crenguțe tăiate să zacă prin curte.

Când are rost să ceri ajutor și cât te poate costa povestea

La un gard mic, de 5-6 metri, sincer, te descurci singur cu plantarea, dacă poți să sapi câteva ore și nu te grăbești. Unde merită ajutor este la rânduri lungi, cu sol greu sau denivelat. Un grădinar care vine cu motoutilaj îți poate săpa rapid un șanț corect.

Ca ordin de mărime, un puiet la ghiveci de 60-80 cm costă, în general, între 20 și 40 de lei, în funcție de zonă și sezon. Pentru un gard de 20 de metri te poți duce lejer spre 800-1200 de lei doar pe plante, la care se poate adăuga manopera dacă nu sapi singur.

Unii meseriași taxează la metru liniar de gard, alții la plantă. Din ce am văzut prin oferte, prețurile pentru plantare se învârt, orientativ, la nivelul a câtorva zeci de lei pe metru, dar variază mult după zonă și după cât de greu e terenul. Merită să ceri două-trei oferte dacă vrei să știe altcineva de treabă.

Ajutor mai poți cere și la probleme serioase de îngălbenire sau frunze pătate: un horticultor sau cineva de la o pepinieră bună vede repede dacă e vorba de sol, de apă, de boli sau pur și simplu de expunere nepotrivită.

Întrebări frecvente

Când se plantează cel mai bine laurocireșul?

Cele mai sigure perioade sunt toamna, din septembrie până pe la mijlocul lui noiembrie, sau primăvara devreme, după ce s-a dezghețat solul. Toamna prinde mai bine rădăcina, cu condiția să nu fie băltă și îngheț imediat după plantare.

Rezistă laurocireșul la iernile din România?

În multe zone rezistă bine până spre -15 grade, mai ales dacă este plantat ferit de vânt direct și nu intră în iarnă deshidratat. În zone foarte reci sau expuse, pot apărea arsuri pe frunze, dar de obicei tufa rebrota după o tăiere ușoară.

Este periculos laurocireșul pentru câini și copii?

Da, părțile plantei conțin substanțe toxice dacă sunt înghițite. De regulă nu provoacă probleme dacă nu sunt ronțăite, dar e bine să nu îl pui lipit de locul de joacă și să strângi frunzele și crenguțele tăiate din curte.

Dacă m-a întrebat ceva gardul meu de laurocireș în toți anii ăștia, a fost cât sunt eu de atent, nu cât de „rezistentă” e planta. Odată ce îi dai poziția potrivită și îl ajuți un pic la început, își vede singur de treabă, la un moment dat, ajungi să uiți cum arăta gardul gol.

Recomandările de mai sus sunt bazate pe experiență personală și informații generale de grădinărit. Fiecare grădină are condiții proprii, iar pentru probleme grave de sănătate a plantelor sau tratamente fitosanitare este bine să ceri sfatul unui horticultor sau al unei fitofarmacii.