Am descoperit sunătoare arbustivă când m-am săturat să tot replantez printr-un colț uscat al grădinii, unde iarba refuza să se prindă. Mi s-a părut promițător că promitea covor verde și flori galbene, cu puțină bătaie de cap. Îți povestesc ce a mers la mine cu plantarea și îngrijirea ei și unde m-am ars.

De ce m-am apucat să plantez sunătoare arbustivă pe lângă gard

La mine, povestea a pornit de la o fâșie lungă de pământ, între gard și alee, unde nu voia să stea nici gazonul, nici vreo bordo de flori. Solul era destul de sărac, bătea soarele câteva ore bune, dar când ploua, se usca repede.

Voiam ceva care să acopere bine solul, să nu mai stau cu sapa după buruieni, dacă se poate, să și arate a grădină, nu a parcare. Așa am ajuns la Hypericum calycinum, adică varianta asta de sunătoare de grădină, pitică, cu frunze veșnic verzi sau aproape verzi și flori mari, galbene.

Ce m-a atras a fost că rezistă bine la secetă după ce se prinde, nu e pretențioasă la sol și suportă și soare plin, și semiumbră. Practic, o plantă de umplut golurile, dar care chiar arată bine în iunie-iulie, când se umple de flori.

Am mai văzut-o la case din cartier, folosită ca acoperire de taluz, și m-a convins fix faptul că, acolo unde fusese plantată de câțiva ani, nu se mai vedea deloc pământul și nici buruieni aproape deloc.

Cum a decurs plantarea, cu tot cu drumul la magazin

M-am dus la magazinul de bricolaj cu gândul să iau „câteva tufelețe”. M-am trezit în fața raftului cu zeci de ghivece identice, cu poze frumoase pe etichetă, dar plante destul de diferite ca stare. Mi-am ales exemplarele cu frunze lucioase, fără pete și cu mai multe tije tinere, nu doar un băț amărât.

Orientativ, la noi prin zonă, un ghiveci mic a fost cam 10-15 lei, în funcție de mărime și promoții. Pentru aproximativ 10 metri pătrați, am luat 12 bucăți, știind că se întinde destul de repede și nu voiam să le îndes prea tare.

La plantare, mi-au fost utile câteva lucruri simple:

  • sapă sau cazma pentru gropi
  • o greblă mică pentru nivelat solul
  • un sac de pământ de flori sau compost
  • un pic de nisip, pentru zonele cu sol greu
  • stropitoare sau furtun cu duș fin

Am plantat la început de aprilie, când pământul era deja dezghețat, dar încă umed. Am făcut gropi cam de două ori mai late decât ghiveciul și puțin mai adânci. În solul meu argilos, am amestecat pământul scos cu puțin nisip și compost, ca să nu rămână apa blocată acolo.

Un detaliu la care țin: nu planta mai adânc decât stătea în ghiveci. „Gâtul” plantei, locul unde trece tulpina în rădăcină, trebuie să rămână la nivelul solului, nu îngropat. Am tasat ușor în jur cu mâna, am udat bine și apoi am completat cu încă un pic de pământ, unde s-a lăsat.

Distanța dintre plante am făcut-o de aproximativ 35-40 cm. Asta înseamnă că, în 1-2 ani, tufele se ating și formează un covor aproape continuu, fără să le sufoci din prima.

Ce condiții de lumină, sol și apă i-au priit, de fapt

La lumină, am testat fără să vreau aproape toate variantele: soare plin, semiumbră și umbră mai serioasă, lângă trunchiul unui măr bătrân. Cel mai bine s-a descurcat acolo unde are soare direct cel puțin jumătate de zi. Acolo frunzișul e des, verde închis, iar florile sunt multe.

În zonele cu semiumbră, se descurcă bine, dar înflorește mai puțin. În umbră puternică frunzele au rărit, iar tulpinile s-au lungit ciudat, în căutare de lumină. Acela a fost primul loc unde am înțeles că, oricât de „nepretențioasă” ar fi o plantă, tot are limitele ei.

La sol, se spune că acceptă cam orice, atâta timp cât nu băltește apa. Pot să confirm. Într-o porțiune unde se strângea apa de la ploi, am uitat să mai sap un mic șanț de scurgere. Rădăcinile au stat umede prea mult și vreo două plante au început să se îngălbenească și s-au ofilit. De atunci, pentru ea am reținut foarte clar: nu suportă băltirea apei.

În rest, solul ideal la mine a fost unul afânat, cu ceva compost sau gunoi de grajd bine descompus, amestecat în stratul de la suprafață. Nu i-am pus îngrășământ chimic, doar primăvara, un strat subțire de compost în jurul plantelor, care se încorporează singur cu ploile și cu lucru de rutină în grădină.

La apă, în primul sezon am udat regulat, cam o dată la 2-3 zile, mai ales în perioadele fără ploaie. După ce s-a înrădăcinat bine, am redus mult. Acum rezistă destul de bine dacă lipsesc câteva udări, dar la valuri de caniculă tot îi dau un duș serios seara, să nu o forțez inutil.

Pe iarnă, în zonele cu ierni mai blânde rămâne parțial verde. La mine, la marginea orașului, o parte din frunze au îngălbenit și au căzut, dar tulpinile au rămas vii, din martie, au pornit lăstari noi de la bază. Pe plantele mai tinere, am aruncat un strat subțire de frunze uscate în jur, ca protecție decentă pentru rădăcini.

Unde m-am înșelat cu întreținerea și tăierile

Prima greșeală serioasă am făcut-o când am zis că nu are nevoie de nimic, că oricum se întinde ea singură. Am lăsat-o trei ani la rând fără niciun fel de tundere sau curățare. Rezultatul: partea de sus arăta încă bine, dar dedesubt erau multe tulpini lemnificate, uscate, și frunzișul nu mai era la fel de compact.

Am încercat să repar toamna, tăind-o foarte jos, aproape de nivelul solului. Iarna aceea a fost mai aspră, iar o bună parte din plante au pornit mult mai greu în primăvară. Unele abia prin mai au dat frunze noi. De atunci, tunderea serioasă o fac doar primăvara devreme, în martie, când riscul de înghețuri mari e mai mic.

Acum procedez mai blând: scurtez lăstarii la 10-15 cm de la sol, răresc câteva tije foarte îmbătrânite și curăț frunzele uscate. Așa, în câteva săptămâni, pornesc lăstari noi, frumoși, și planta arată mult mai îngrijit peste vară.

A doua greșeală a fost că nu i-am pus nicio limită fizică. Fiind o plantă de acoperire, se întinde prin lăstari care se înrădăcinează unde ating solul. Fără o bordură înfiptă măcar 10 cm în pământ, a început să intre în gazon și prin straturile vecine. Acum am montat o bordură discretă de plastic și o tund regulat la margine, ca să nu o las să cucerească tot.

La dăunători, nu am avut probleme mari. Din când în când, mai apar afide pe lăstarii tineri, mai ales în veri foarte calde și uscate. Am rezolvat cu un duș mai puternic cu apă, la nevoie, un produs din magazin, folosit conform etichetei. Nu am intrat în substanțe „de casă” amestecate între ele, pentru că produsele cu clor nu se combină niciodată cu oțet sau alte acizi, iar la plante prefer să rămân la ce scrie clar pe ambalaj.

Când merită să mizezi pe ea în grădină

După câțiva ani cu ea prin curte, aș zice că se potrivește foarte bine în câteva situații clare. Pe taluzuri sau pante, ajută mult la stabilizarea solului și arată mult mai bine decât un pământ gol, cu buruieni. Pe lângă alei și garduri, creează un covor compact, ușor de întreținut, care nu cere tuns ca gazonul.

Merge bine și sub pomi, acolo unde e lumină filtrată, dar nu chiar umbră deasă. Acolo unde cad multe frunze toamna, e chiar mai simplu: le lași un pic, protejează solul, apoi primăvara le greblezi ușor.

Sunt și locuri unde nu aș recomanda-o. În grădini foarte mici, unde vrei să schimbi des plantele, poate deveni cam agresivă, pentru că se întinde repede și ocupă spațiul. Lângă straturi de legume, rădăcinile ei superficiale concurează cu răsadurile pentru apă și mâncare, ceea ce nu e chiar ideal.

Ca buget, pentru o zonă mică, să zicem 10-15 metri pătrați, îți trebuie, în general, 10-15 plante, în funcție de cât de repede vrei să se închidă golurile. Cu prețuri orientative de 10-20 lei pe ghiveci, poți estima rapid cât te ajunge, plus un sac de pământ de flori sau compost dacă solul tău e foarte sărac.

Nu e genul de proiect la care să ai nevoie de peisagist, dacă vorbim de o bordură sau un colț de grădină. Dacă însă vrei să acoperi un taluz mare sau să rezolvi și probleme de scurgere a apei, ajută mult să discuți cu un horticultor sau cu cineva care se pricepe la drenaj, ca să nu muți doar problema dintr-un colț în altul.

Întrebări frecvente

Se poate planta și la ghiveci?

Se poate ține o perioadă la ghiveci mare sau jardiniere, dar nu e mediul ei preferat. Are rădăcini întinse, de acoperire, și pe termen lung se simte mult mai bine direct în grădină, într-un sol bine drenat.

Când este cel mai potrivit moment pentru plantare?

În general, primăvara, din martie până în mai, când pământul nu mai este înghețat, sau toamna, din septembrie până prin octombrie. Evită perioadele de caniculă sau zilele imediat înainte de un îngheț anunțat.

Cât de des se tunde?

O tundere mai serioasă pe an, primăvara devreme, este de obicei suficientă. În rest, se mai poate corecta ușor marginea, acolo unde vrei să nu treacă de o bordură sau să nu intre în gazon.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la planta asta e că „muncește” pentru tine: acoperă pământul, ține buruienile sub control, când vine vara, te trezești cu un covor galben, fără să fi stat cu orele în genunchi prin straturi. Trebuie doar să îi oferi condițiile de bază și un pic de atenție la tăieri, restul îl face singură.

Recomandările de mai sus au caracter general și se bazează pe experiența în grădină și pe informații horticole uzuale. Fiecare curte are condiții diferite de sol și climă, iar pentru probleme specifice sau suprafețe mari, consultă un horticultor sau un inginer agronom.