Am simțit prima dată că m-a sufocat bucătăria mică într-o seară în care nu mai aveam unde pune oala mare de sarmale. Toate dulapurile burdușite, blatul plin, iar sus, deasupra corpurilor, un gol până la tavan. Atunci am început să mă uit în sus, nu după încă un corp jos, și să văd ce pot câștiga din spațiul ăsta ignorat.

Cum am ajuns să folosesc spațiul până la tavan, nu doar până la ochi

Bucătăria mea de bloc are cam 2,40 m înălțime și vreo 2 pe 3 metri la sol. Adică scenariul clasic: masă lipită de perete, aragaz, frigider și două corpuri suspendate care se opresc cu jumătate de metru înainte de tavan.

Spațiul ăla de sus era exact genul de loc unde se strânge doar praf. Mai puneam, din când în când, câte un castron vechi sau o cutie de carton, dar nimic gândit. Între timp, la nivelul ochilor și sub blat, totul era plin.

Momentul care m-a trezit a fost când am cumpărat o oală sub presiune și nu aveam unde s-o bag. Stătea permanent pe aragaz, mă încurca la gătit, iar imaginea generală era de haos. Atunci mi-am zis: nu mai lățesc nimic pe jos, profit de înălțime cât se poate.

Am început cu măsuratul. Am notat înălțimea până la tavan, cât coboară hota, cât de sus pot ajunge comod în vârful degetelor, fără scăunel. Din momentul ăla, tot planul de depozitare s-a schimbat.

Ce am decis să urc până la tavan și de ce nu mai cobor de acolo

Primul gând a fost să nu fac din partea de sus un nou loc de aglomerat la întâmplare. Am împărțit în minte bucătăria pe zone de frecvență: ce folosesc zilnic, săptămânal și doar de sărbători.

Sus de tot, în zona la care ajung doar cu scăunelul, am pus obiectele cele mai rare. Mi-au încăput acolo vasele de iarnă, formele de cozonac și borcanele mari, goală toată partea de jos. Le-am grupat pe categorii, în cutii etichetate, ca să nu trebuiască să răscolesc tot când vreau un singur lucru.

La nivelul imediat sub tavan, dar tot peste linia ochilor, am rezervat loc pentru provizii care țin mult: făină, zahăr, conserve, borcane cu roșii. Acolo nu mă supără dacă nu ajung dintr-o mișcare, nu umblu zilnic la ele.

M-a ajutat mult să trec totul pe hârtie. Am desenat, stângaci, fronturile dulapurilor și am notat ce ar sta în fiecare. M-am inspirat din poze de „amenajări interioare„, dar am ținut aproape de realitatea mea, nu de bucătăriile perfecte de show-room.

Ca să nu rămân doar în teorie, m-am dus la magazin cu măsurătorile în buzunar. Am verificat cât de înalte sunt corpurile standard, cât loc îmi rămâne deasupra lor și dacă are sens să merg pe mobilă pe comandă. Abia atunci am decis ce urc, ce rămâne jos și ce iese definitiv din bucătărie.

Cum a decurs, în practică, montajul pe înălțime

La mine, soluția a ieșit un amestec: corpuri suspendate înalte, până aproape de tavan, plus un rând mic de dulapuri tip „suprapus” deasupra celor existente. Nu am dărâmat tot, am completat ce aveam.

Primul lucru pe care l-am simțit a fost că bucătăria pare mai ordonată, dar și mai înaltă, pentru că fronturile urcă în linie, nu se opresc brusc. M-a ajutat să păstrez fronturi în aceeași culoare cu peretele, ca să nu pară un zid de cutii.

Partea tehnică am lăsat-o pe mâna unui tâmplar. A verificat peretele, punctele de prindere și mi-a spus clar unde ține și unde nu mai are rost să încărcăm. Dacă ai pereți de BCA sau rigips, prinderile pentru corpuri înalte trebuie gândite foarte bine, nu improvizate.

În viața de zi cu zi, am observat repede câteva lucruri:

  • am nevoie de un scăunel pliabil, ușor, dedicat doar bucătăriei
  • cutiile transparente fac minuni, vezi imediat ce e în ele
  • mânerele verticale sunt mai ușor de apucat la corpuri foarte sus
  • un profil de LED sub corpurile înalte salvează lumina pe blat

Un detaliu de care nu m-am gândit din prima a fost distanța față de hotă. Dacă duci dulapurile până aproape de tubul hotei, ai grijă să rămână loc pentru ventilație și pentru curățat, altfel aduni grăsime în colțuri unde nu ajungi niciodată.

Greșeala mea cu dulapurile până la tavan și ce aș schimba mâine

Greșeala mare a fost că, din dorința de a „închide” totul frumos, am pus fronturi pline până în tavan, fără să le segmentez. Arată ordonat, dar la utilizare e chinuitor: o singură ușă înaltă, grea, pe care trebuie s-o deschid larg pentru un singur lucru pus sus.

După un an, îți spun direct: aș împărți corpurile pe verticală. Jos uși normale, la nivelul ochilor încă un rând, iar sus de tot aș face un fel de brâu de dulăpioare mici, închise. Uși ușoare, pe care să le pot lăsa deschise cât umblu la ele.

Altă lecție a fost praful. Chiar dacă nu mai am partea aceea de sus deschisă, interiorul dulapurilor de aproape tavan se murdărește altfel, mai ales aproape de hotă. A trebuit să accept că la 2-3 luni urc, golesc și șterg la interior, nu doar pe la nivelul ochilor.

Și încă ceva: am supraestimat cât de sus ajung confortabil. Pe hârtie, părea că pot folosi toată înălțimea corpului. În realitate, ultimul raft este doar pentru lucruri ușoare și foarte rare. Dacă aș lua-o de la capăt, aș lăsa sus câțiva centimetri de aer, pentru a nu mă chinui cu fronturile și balamalele lipite de tavan.

Ce am făcut ca să repar parțial: am băgat în funcțiune coșuri metalice culisante pe ultimul raft. Trag de coș, nu mai bag tot corpul pe jumătate în dulap ca să ajung la ceva pierdut în spate.

Cât m-a costat, orientativ, și ce poți face singur fără să-ți pară rău

Prețurile variază mult, dar îți dau un ordin de mărime, ca să știi la ce să te aștepți. Pentru bucătărie, fronturi și corpuri care urcă până aproape de tavan, eu am ajuns la ceva în jur de 1.000-1.400 lei pe metru liniar de mobilă, cu tot cu feronerie, dar fără electrocasnice.

La asta s-a adăugat montajul, încă vreo câteva sute de lei, în funcție de complexitate. Dacă ai deja o parte din corpuri și doar suprapui un rând de dulapuri mici deasupra, costul scade, evident. De aceea merită să vezi ce poți păstra din ce ai.

Sunt și lucruri pe care le poți face singur, cu buget mai mic:

  • rafturi deschise, foarte sus, pentru borcane și vase rare
  • o poliță continuă, deasupra ușii, legând doi pereți
  • coșuri de sârmă prins de tavan sau de partea de sus a dulapurilor
  • suporturi pentru pahare montate sub raft, câștigi spațiu dedesubt
  • o bară metalică cu cârlige sub dulapuri, pentru unelte de gătit

Toate astea nu cer mobilă la comandă, doar un burghiu, dibluri potrivite pentru tipul de perete și răbdare. La corpurile grele, înalte, merită în schimb să lucrezi cu un mobilist sau măcar cu cineva obișnuit cu astfel de montaj. Nu vrei să te trezești cu un dulap plin de farfurii desprins din perete.

Întrebări frecvente

Merge până la tavan într-o bucătărie de bloc cu tavan jos?

Da, de regulă merge, dar se calculează întâi înălțimea totală la care ajungi confortabil. În multe apartamente, corpuri de 90 cm plus un rând de 40-50 cm deasupra se potrivesc bine, fără să simți că te apasă totul.

Ce pun pe rafturile cele mai de sus ca să nu mă chinui zilnic?

Rezervă ultimul raft pentru lucruri rare: vase de sărbători, aparate folosite o dată la câteva luni, provizii de rezervă nedesfăcute. Grupează-le în cutii ușoare, etichetate, ca să nu cauți în tot dulapul pentru un singur obiect.

Cum curăț zona foarte aproape de tavan, mai ales lângă hotă?

Cel mai simplu este să golești complet raftul de sus o dată la câteva luni și să ștergi cu o lavetă ușor umedă și detergent blând. Evită abrazivele care pot matui fronturile și ai grijă să ajungi și la colțurile de lângă tubul hotei.

Ce am învățat eu din bucătăria asta e că spațiul până la tavan nu e un bonus, ci face parte din cameră la fel de mult ca blatul. Dacă îl gândești de la început și îl folosești smart, nu doar că încape totul, dar parcă respiri altfel când intri la gătit.

Acest articol are scop informativ și editorial. Ideile de organizare a bucătăriei pot fi adaptate în funcție de spațiu, buget și tipul de pereți, iar pentru corpuri grele montate sus este recomandat să ceri ajutorul unui specialist în mobilier.